Postari recente

23 august - FUEGO la Radio Romania Actualitati


FUEGO - sarbatorit in direct, la emisiunea
"Piese pe alese"





Sambata, 23 august a.c., FUEGO a acordat un interviu telefonic postului national
Radio Romania Actualitati,
fiind sarbatorit in direct, cu ocazia aniversarii sale, in cadrul emisiunii
"Piese pe alese",
moderata de Bogdan Pavlica.
Puteti asculta aceasta interventie, accesand materialul de mai jos.
Auditie placuta! 

31 august - Ziua Limbii Române

FUEGO: "Noi, românii, suntem una cu limba
în care ne-am născut!"

 
31 august este ziua în care limba română se sărbătoreşte. Nu-şi pune coroniţă şi nici nu încearcă să epateze în vreun fel, ci doar se aşterne în slove ale celor ce zi de zi, îi înalţă măreţe aprecieri prin instrumentele ei - cuvintele.

Unul dintre aceştia este Paul Surugiu – Fuego, un vehement susţinător al graiului nostru, un ambasador al cuvântului românesc în muzică, în cântec, fiindcă pe tot parcursul carierei sale şi-a făcut crez din a interpreta doar în limba sa.
 Cu atât mai mult, de nenumărate ori, el a afirmat că simte şi trăieşte româneşte prin limba neamului şi că cel mai fermecător sentiment, deşi inconştient, este cel prin care poţi vorbi, fără oprelişti, fără subjugări, limba în care te-ai născut.
Peste toate, chiar anul acesta a celebrat limba română, printr-o veritabilă lecţie de patriotism, ce a fost desemnată ca fiind cea mai bună a anului 2014.
Este vorba despre spectacolul "TESTAMENT", un omagiu închinat poeziei, maestrului Grigore Vieru şi limbii române, pe care o cântă în cel mai înălţător mod cu putinţă, adăugând parcă, un fragment din întreaga frământare şi simţire românească, regăsită  şi în opera poetului luminii.
Cu ocazia zilei de astăzi, 31 de august, zi în care atât în România, cât şi în Republica Moldova, se celebrează limba română, Fuego ne îndeamnă pe toţi să preţuim "comoara în adâncuri înfundată", fără a o mutila zilnic, să respectăm cuvântul şi să conştientizăm că limba maternă este parte din noi.
"Limba română ne e martor al tăcerilor, ne e cântec al celor mai frumoase amintiri, cum e şi ritm al confesiunilor şi felul prin care ne putem descrie. În fond, ea ne descrie pe noi, în cel mai lăuntric mod, căci suntem una cu ea, cu nuanţele şi formulările sale.
Atât de dulce sună fiecare moment în care ne veghează, căci evoluţia noastră merge la pas cu limba, iar fiecare tresărire, mirare, uimire poartă numele său.
Carpaţii sunt mândri în descrierea sa, plaiurile mioritice se încarcă de vigoare când prin ea îi analizăm, metaforele minunilor naturale româneşti poartă simbolul limbii române, iar noi, oamenii, ne zugrăvim prin ea, pe înţelesul nostru, o lume a vorbei înalte, pe care merită să o sărbătorim.
Tocmai de aceea, ştiu şi spun că limba română merită celebrată la orice pas, căci îndurările şi lupta sa pentru supravieţuire, într-un cerc al transformării, e continuă şi deloc lipsită de nevoi. Nu s-ar cuveni să nu ne gândim cât de săraci am fi fost fără graiul plin de tâlc, fără zicale, fără înţelepciunea poeziilor, ce au în limba română, un mister al zicerii, cum nici o altă limbă nu posedă, şi chiar fără vorbele de duh.
Eu simt limba română ca o icoană în care găsesc la fiecare pas motive de a rămâne uimit, găsesc forma prin care pot spune ce sunt şi mai ales ce simt, găsesc fondul meu nativ, căci noi, românii, suntem una cu limba în care ne-am născut.
Strigătul doinelor, arma dreptăţii, leagănul dezvoltării noastre şi simbolul etern ce ne-a unit peste timp e limba noastră, ce trebuie preţuită, ce trebuie respectată, ca un bun comun inestimabil, pe care îl posedăm cu toţii, mai presus decât o comoară. O comoară pentru care nu plătim nimic, dar căreia îi dăm girul înălţării noastre către nepreţuit, căci ea are întotdeauna cheia
răspunsurilor fireşti.
Cânt limba română la orice pas, o recit şi sunt mândru că sunt român în ţara mea frumoasă, cu doruri şi vorbe măreţe. Şi cum versul românesc nu piere, tot Grigore Vieru poate defini suprem sensul limbii române, prin glasul lacrimii şi-al iubirii sale veşnice de România şi de limba sa:

"În aceeaşi limbă toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă râde un pământ
Şi doar în limba ta durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria s-o preschimbi în cânt.

În limba ta ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin, şi prânzul e mai prânz
Şi doar în limba ta poţi râde singur,
Şi doar în limba ta te poţi opri din plâns.

Şi dacă nu poţi plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia şi nici cânta,
Cu-al tău pământ, cu cerul tău în faţă,
Tu taci atuncea, tot în limba ta!"
Paul Surugiu - FUEGO

Cum se ceartă unii artişti?


Autor: Preot Antonio Aroneasa
8 martie 2014
 
"Zilele trecute (martie 2014!), presa românească a semnalat un incident care, personal, nu m-a bucurat: actorul şi solistul vocal Tudor Chirilă a adus jigniri unui alt artist român, Fuego (Paul Surugiu), în ceea ce actorul a vrut să fie un moment comic. Las deoparte toate etapele, pentru că interesantă şi demnă de apreciat a fost reacţia lui Fuego, care nu "a ridicat mănuşa", nerăspunzând la jigniri ci, dimpotrivă, a avut numai cuvinte de apreciere atât la adresa familiei lui Tudor Chirilă, cât şi la adresa actorului însuşi.
Când am citit acest dialog virtual care, spre insatisfacţia multora, nu s-a transformat într-un nou scandal, pentru că Fuego a răspuns creştineşte palmei date de Tudor Chirilă, am aşteptat... continuarea.
Cunoscând câte ceva despre solistul trupei Vama Veche, mărturisesc că aşteptam şi mă aşteptam ca acesta să reacţioneze cu scuzele de rigoare. Şi aşteptarea nu a fost lungă pentru că, într-adevăr, răspunsul actorului a venit şi a fost la înălţime. Tot acest "război" poate fi citit on-line. Mărturisesc că mi-a plăcut tare mult toată această desfăşurare şi, din câte ştiu, ea reprezintă un fapt singular în zona
"vip-urilor" autohtone.
Citez doar un scurt fragment din rândurile postate de Tudor Chirilă pe blogul său:
"... Nu în ultimul rând aş vrea să-i mulţumesc domnului Surugiu pentru lecţia pe care mi-a oferit-o printr-o atitudine elegantă, care l-a poziţionat deasupra oricărui conflict (spre dezamăgirea unei părţi a presei). Acest spirit anti-revanşard ar trebui să contamineze mai des viaţa publică de la noi, pătată grav prin degradarea dialogului sau abandonul definitiv al normelor de bun simţ. Din păcate, vineri seara am alunecat şi eu în această situaţie condamnabilă.
Nu-mi rămâne decât să-mi însuşesc lecţia domnului Surugiu, să învăţ din ea şi să-i prezint din nou scuzele mele".

Gestul de a ierta

Vă îndemn să parcurgeţi desfăşurarea întregului "conflict" pentru a înţelege. Cred că ieşirea de neacceptat a actorului a fost îngăduită în ordinea duhovnicească a lucrurilor tocmai pentru a fi scoase la suprafaţă valori fundamentale pe care noi, într-o lume dominată de mizerii, le abandonăm tot mai mult.
Demnitatea, eleganţa, inteligenţa, frumuseţea cuvântului şi până la urmă iertarea, dar şi recunoaşterea sinceră a greşelilor sunt flori tot mai rare prin grădina noastră.
Iată că doi tineri înzestraţi, cunoscuţi şi ascultaţi de multă lume, au dovedit că aceste valori puse în practică pot da naştere la bunătate.
Unul, prin reacţia elegantă şi prin demnitatea şi frumuseţea răspunsului acordat celui care l-a jignit.
Celălalt prin tăria de a recunoaşte sincer o greşeală şi de a-şi cere scuze, la fel de elegant şi demn celui faţă de care a greşit.
Iarăşi, nu cred că este deloc întâmplător că tot acest "scenariu" neregizat s-a petrecut în ceea ce noi numim "Săptămâna iertării" – o altă denumire a primei săptămâni din Postul Mare. Fiecare dintre noi poate învăţa ceva din această întâmplare pe care, cu diferenţele de rigoare, o putem asemăna cu multe pilde din Pateric care vorbesc tocmai despre iertare.
Iată că nu este deloc imposibil de împlinit cuvântul Mântuitorului Hristos care ne îndeamnă să ne iertăm păcatele unii altora. Iată că frumuseţea vieţii plăcute Lui Dumnezeu îşi arată chipul acolo unde nu te-ai fi aşteptat, prin gesturi care ne obligă cel puţin să medităm la posibilitatea de a trăi în armonie unii cu alţii."
Sursa: BZB 

FUEGO - sarbatorit la... "Festivalul dulcetii"

Surprize pentru FUEGO, la Brebu

Momente emotionante au marcat sfarsitul saptamanii trecute, in localitatea prahoveana Brebu, acolo unde, alaturi de alti artisti consacrati, FUEGO a sustinut un recital extraordinar, in cadrul celei de-a IV-a editii a
"Festivalului dulcetii".
Organizatorii evenimentului, Faxmedia Fest (dl. Ionel Petre) si oficialitatile locale, alaturi de publicul numeros prezent la aceasta manifestare, i-au pregatit o serie de surprize lui Paul Surugiu, sarbatorindu-l asa cum se cuvine, cu prilejul aniversarii
zilei sale de nastere.
Sursa foto: Faxmedia Fest
 







FUEGO - mesaj pentru admiratori


FUEGO:
"Va multumesc pentru urari voua,
admiratorilor si prietenilor mei..."

"A mai trecut un an...
Se intampla ca in aceste momente aniversare, sa facem bilanturi. Sa adunam luminile si umbrele, sa ne gandim la tot ce am realizat si cu inspiratie, sa trasam directii pentru mai departe.
Capitolele mele se intind pe numeroase file si fiecare dintre acestea
are povestea sa.
De obicei, nu ma mai entuziasmez in ziua de 23 august, nefiind un impatimit al petrecerilor in care eu sunt centrul atentiei.
Anul acesta in schimb, am avut parte de numeroase surprize. Si toate se invart, dupa cum e firesc, in jurul oamenilor. Caci uneori uitam, evitam sa dam culoare vietii prin oameni. Prin acele persoane care ne aduc beneficii imediate, spiritual, bucurii, ganduri si fapte sincere si care sunt langa noi neconditionat.
 Ma bucura sa stiu ca oamenii ma iubesc si ca vin sa ma vada la sala de spectacol, acolo unde este cel mai important, ca ma suna, ca imi sunt alaturi. Nu cred ca exista un cadou mai frumos decat acesta, in care oamenii sa cante cu tine, sa aplaude si peste toate, sa plateasca bilet ca sa te vada.
E firesc sa fie si unii care nu te plac, care nu sunt entuziasmati de munca ta. Pentru ei, vorba romanului, numai de bine. Eu nu pot sa plac tuturor si credeti-ma, nu imi doresc sa fiu pe placul tuturor. Fiecare artist are zona sa de public, iar cei ce intr-adevar sunt spirite adevarate, ca spectatori, au capacitatea de a alege ce le place, fara jigniri si contestari.
Va multumesc pentru urari voua, admiratorilor si prietenilor mei, cat si celor care, inca de acum o saptamana, au inceput sa ma sune. Sunt coplesit sa vad cati oameni trimit mesaje, de la batrani - pentru care ultima speranta ramane un cantec cu mine, pana la mari personalitati pe care le am si
le voi pastra mereu in suflet.
Sunt, in cele din urma, o pictura a tuturor oamenilor care si-au lasat
amprenta asupra mea.
Si azi, la 38 de ani, sunt cum sunt datorita lor.
Va multumesc!
Iar multumirea mea sta in cantec.
Ascultati-mi cantecele si ma veti cunoaste cu adevarat!"
Paul Surugiu - FUEGO

FUEGO, focul care-l cântă


LA MULŢI ANI, PAUL SURUGIU!
- mesaj din partea Academicianului Nicolae Dabija -

Pentru spectatorii basarabeni, Fuego reprezintă un capitol. Un motiv de revitalizare, o cauză nobilă, muzicală, care le pune întreaga trăire în cântec, care aşază poeţii şi compozitorii neamului lor, atât de vitregit de istorie, în trofeul artei. De asta performanţele sale în artă au fost răsplătite de către preşedintele Nicolae Timofti, în anul 2012, care i-a oferit lui Paul Surugiu, prin
decret prezidenţial, titlul de 
"ARTIST AL POPORULUI REPUBLICII MOLDOVA".
 Succesul său în Republica Moldova vine, în esenţă, pe fondul sincerităţii sale, dar toată această căldură în a cânta pentru toţi ca pentru unul, este dublată de sentimentul unic al moldovenilor faţă de toată opera sa, de momentele unice cu Grigore Vieru, de proiectele remarcabile pe scena Palatului Naţional, precum şi de maniera sa de a trezi o conştiinţă. Colectivă neapărat. Şi unită. O forţă care găseşte în Fuego, un artist ce cântă din tot sufletul, şi codrii, şi limba, şi neamul, şi dorul, şi mama, şi iubirea, un reprezentant, o voce, un suflet românesc.
Legătura cu Grigore Vieru a fost momentul în care cariera sa a intrat în altă zonă, iar colaborarea a stat întotdeauna sub semnul prieteniei. O prietenie transpusă, în semn de omagiu, anul acesta, într-un spectacol premiat cu titlul de
"Cel mai bun spectacol al anului" – "TESTAMENT",
o lecţie de patriotism, fără manual, cu poezia drept scut. Asta a făcut ca la Bălţi, în luna mai, academicianul şi poetul Nicolae Dabija să-i ofere, din partea revistei "Literatura şi Arta", premiul pentru poezie, exclamând:
"Şi este bun Acel de Sus,
cu-acest popor cuminte,
Că ne trimite un Fuego,
aceste poezii să ni le cânte!".

 
Astăzi, cu ocazia împlinirii a 38 de ani, Fuego primeşte un nou mesaj emoţionant din partea lui Nicolae Dabija. De această dată în scris, fiind publicat în
"LITERATURA ŞI ARTA".

FUEGO, FOCUL CARE-L CÂNTĂ!

"Fuego e un alt nume al cântecului nostru. Care să ne adune, care să ne însoţească şi care să ne încurajeze.
El şterge graniţele de pe Prut. Le face să dispară. Le spiritualizează.
Cântecele, minunatele lui cântece ne unesc.
Ele ne fac mai bogaţi. Mai demni. Ne restituie mândria de a fi român, în acest spaţiu vitregit de istorie, unde e greu să fii român, adică să fii tu însuţi.
Cântecele lui sunt un dor de Ţară, de tine însuţi.
Ele sunt ca un soare lăuntric, care luminează din interior către afară.
Şi când le îngâni ai impresia că toţi fraţii săi, de la Bug şi până la Tisa, cântă cu tine.
Fuego e cântecul însuşi. El cântă ca să ia aer. El respiră cu cântece. Dacă n-ar cânta s-ar sufoca. Asta e impresia pe care o lasă distinsul rapsod.
Anumite cântece interpretul le cântă astfel, încât fiecare ascultător să poată crede că le cântă doar pentru el.
Pe altele le interpretează, ca să ne adune, cu mic cu mare, şi să le cântăm
bucuroşi că ele ne-au întâlnit:
"Sărut vatra şi-al ei nume,
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română..."
Grigore Vieru trăieşte prin cântecele lui Fuego. Acolo s-a retras.
De acolo ne ocroteşte.
Fuego e focul care ne încălzeşte, e farul care luminează clipele
pe care le trăim în istorie.
Cântecele lui triste ne bucură.
Cântecele lui vesele ne fiinţează, adică ne fac să fim.
În acest ceas aniversar îi mulţumim că este, îi suntem recunoscători că e cu noi şi pentru faptul că melodiile sale însoţesc timpul de azi aşa cum steaua
călăuzeşte o navă pe mări.
La mulţi ani, dătătorule de lumină!
Fă ca orele şi sărbătorile să rimeze în continuare!"
Acad. Nicolae DABIJA

FUEGO: "Sunt ce sunt, datorita FANILOR MEI!..."


FUEGO isi serbeaza, azi, ziua de nastere

Unul dintre cei mai populari artisti romani isi celebreaza astazi ziua de nastere. Desi nu este in trendul actual, nu starneste discutii bazate pe scandal si nici nu epateaza prin altceva decat prin munca,
Paul Ciprian Surugiu, sub numele de scena FUEGO, a ajuns sa fie iubit si aplaudat, dupa 21 de ani de activitate, reusind performanta de a umple sali intregi de spectacole, in cele doua turnee nationale anuale.
Fuego reuseste, cantand cu toata daruirea sa, sa-si apropie publicul intr-un fel spectaculos. Muzica sa romantica, nenumaratele proiecte in care este implicat, carisma si sinceritatea pusa in fiecare aparitie, l-au condus catre succes, iar cei ce il apreciaza vibreaza impreuna cu el.
 Desi a fost comentat si contestat de-a lungul timpului, Fuego nu a facut rabat de la drumul sau. Si-a vazut constiincios de treaba, a cantat ce i-a placut, a abordat mai multe genuri muzicale, de la pop, latino la muzica populara, pana la memorabile colinde si muzica usoara. A refuzat sa faca compromisuri pentru a fi in centrul atentiei si asta a atras de partea sa, dragostea romanilor pe care ii face sa se simta romani prin muzica sa.
 
Desi are in repertoriu aproape 600 de cantece si 28 de albume de studio lansate, a devenit un brand al Craciunului prin piesa "Impodobeste, mama, bradul!", care, alaturi de alte slagare de neuitat, i-au adus 2 discuri de platina si cinci de aur pentru vanzari. Desigur, premiile si aprecierile nu s-au lasat asteptate, adunand numeroase distinctii, dar cea mai importanta este cea de "ARTIST AL POPORULUI REPUBLICII MOLDOVA", oferita de presedintele Nicolae Timofti, prin decret prezidential, in 2012, chiar de ziua sa.
In Republica Moldova este, potrivit presei si spectatorilor, cel mai apreciat artist roman. Are doua spectacole anuale la cea mai importanta sala, iar popularitatea sa in teritoriu se datoreaza si pretioasei colaborari cu marele poet Grigore Vieru, care i-a scris numeroase versuri si alaturi de care a trecut la o alta etapa. Drept omagiu, anul trecut, artistul a devenit, surprinzator pentru multa lume, actor, realizand la Teatrul "Alexandru Davila" din Pitesti, acolo unde este angajat, o piesa memorabila, o lectie de patriotism, un motiv pentru a ne apropia de valorile esentiale ale romanilor - "TESTAMENT".
Aceasta i-a adus, dupa turneul national din luna mai, in 15 orase ale tarii, titlul de
"CEL MAI BUN SPECTACOL DE TEATRU AL ANULUI 2014".
Inceputul acestui an a fost unul prolific pentru artistul care nu epateaza prin altceva decat prin bunul simt artistic, prin colegialitate si spirit de fair-play, el lansand doua albume - unul inchinat lui Dan Spataru, in care interpreteaza cele mai frumoase cantece ale acestuia, mergand cu ele si in turneul sau de primavara -
"SERENADA PENTRU DAN SPATARU" 
si materialul de colectie cu maestrul Jolt Kerestely, care l-a plasat in alta zona artistica, avand piese ample, de linie, cu versuri sensibile - "STEAUA MEA", ambele editate de Casa de Discuri "Euromusic" Cluj Napoca.
Totusi, este Fuego un om implinit? Iata ce ne-a marturisit acesta, in exclusivitate, precizand totodata, ce asteptari are in continuare de la el si de la publicul sau, cum sarbatoreste ziua de nastere, ce inseamna succesul si publicul pentru el si ce si-ar dori cel mai mult in prag de 38 de ani:
 
"Dupa cum am mai zis, nu sunt un mare fan al acestei manifestari numite zi de nastere. Ma bucur doar sa-i vad aproape pe cei dragi mie, sa am parte de liniste si sa pot crea, evolua in continuare, daruind oamenilor ce cred in mine si in muzica mea, ceea ce isi doresc - sinceritate.
Asta ma face pe mine implinit.
Caci succesul vine la pachet cu mai multe avantaje si dezavantaje. Oamenii te recunosc, vor sa faca poze cu tine, vor sa-ti vorbeasca, cum in acelasi timp, sunt si unii care rad sau contesta munca ta. Deopotriva, fiecare are dreptul sa faca orice, numai ca eu nu functionez dupa principiul caracteristic unei persoane aflate in fata camerelor. Sunt un om simplu, banal, care canta si care se incarca cu energie de la spectatorii sai.
Mi-am dorit sa am succes. Dar nu cu orice pret. Tocmai asta, cu riscul de a fi blamat, am cantat doar ce mi-a placut si ce am stiut ca place si celor ce cred in mine. Si am castigat cu asta, cel putin impacarea mea.
Ce mi-as putea dori de ziua mea? Nimic mai mult decat inspiratie. Pentru a putea darui muzica, pentru a calatori, pentru a ma dezvolta, pentru a depasi momentele grele, pentru a arata ca decenta va fi intotdeauna castigatoare in fata imposturii.
Desi imi lipsesc persoane dragi de ziua mea, cum ar fi tatal meu, o voi sarbatori cu gandul la toti cei ce mi-au transmis mesaje inca de luna trecuta, admiratorii mei, carora le multumesc pentru tot.
Sunt ce sunt datorita lor."
 
Astazi, pentru toata munca sa, pentru seriozitate si discretie, pentru faptul ca este popular si pentru ca este atat de iubit de publicul de toate varstele care apreciaza muzica romaneasca, "LIBERTATEA" ii ureaza multi ani fericiti, incununati de cantec si de cea ce este mai important pentru un artist sincer si devotat scenei - aplauzele publicului, pentru ca indiferent de ce ar spune carcotasii, Fuego este un interpret iubit, talentat si valoros, a carui voce calda
impresioneaza cu fiecare acord.
Sursa: "Libertatea" 
23 august 2014

21 august 2014 - FUEGO si "Taifasuri" va ofera...


"SERENADA PENTRU DAN SPATARU"

Pastrand traditia anilor precedenti, in preajma aniversarii lui
Paul Surugiu - FUEGO,
revista
"Taifasuri", 
pe care o veti putea achizitiona incepand de joi, 21 august a.c., v-a pregatit o noua surpriza, prilejuindu-va o frumoasa reintalnire... muzicala cu artistul preferat.
 Cumparand acest numar al revistei "Taifasuri", veti putea intra in posesia CD-ului
"Serenada pentru Dan Spataru",
care contine cele mai indragite slagare din repertoriul regretatului artist, de aceasta data in inegalabila varianta interpretativa a lui Fuego.
De altfel, in luna martie a acestui an, Paul Surugiu a prezentat in premiera aceste melodii, pe scenele din intreaga tara, in cadrul turneului national cu acelasi nume, bucurandu-se de un imens succes in fata publicului de toate varstele.

FUEGO - diverse activitati


FUEGO sprijina proiectele de voluntariat


 Chiar daca este perioada vacantelor, cunoscutul artist Paul Surugiu nu se odihneste; din contra, el se implica activ in diferite proiecte.
Astfel, miercuri, 6 august a.c.,
Fuego - "Prieten al bunavointei",
titlu decernat in luna iulie de Rotary Varana Focsani,
a fost prezent, alaturi de d-na Elena Stoica, presedintele Clubului, la
Caminul pentru persoane varstnice "O noua sansa", din Marasesti. 
Evenimentul a marcat inceperea unui parteneriat intre Camin si Club Rotary, care se va concretiza intr-un proiect de voluntariat dedicat persoanelor institutionalizate.
Chiar dacă acum nu i-a incantat cu vocea sa pe cei 38 de beneficiari ai centrului, ci doar le-a daruit materialele sale discografice, artistul a promis ca va reveni la Marasesti, pentru a le oferi batranilor, slagarele sale,
intr-un recital.
Sursa foto:
"Ziarul de Vrancea" si Rotary Club Varana Focsani

Spre sfarsitul saptamanii, Fuego s-a aflat pe litoral, unde, alaturi de prieteni dragi, a sustinut o serie de concerte sub genericul
"Ce seara minunata!",
in cadrul Proiectului National Cultural "Arta contra Drog" - 2014.
Alaturi de:
Mirabela Dauer, Marius Zgaianu si Ionut Dulgheriu 
Sursa foto: FB Marius Zgaianu

FUEGO - declaratie publica

"O iubesc dintotdeauna si o voi iubi mereu!"

Paul Surugiu ne ia prin surprindere cu o declaratie spectaculoasa.
Nu e vorba despre o marturisire de amor, ci de o dovada de respect si apreciere fata de un monument al teatrului romanesc -
TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ,
a carei zi de nastere este astazi, aceasta implinind frumoasa varsta de 85 de ani.
 Artistul ii transmite, printr-un mesaj public, toata dragostea si pretuirea sa.
"Ar fi corect ca astazi, toti sa avem un moment in care sa ne bucuram de imaginea de aur a umorului romanesc, de cea mai emblematica figura a spontaneitatii, gandind ca far' de ea, nu doar ca am fi fost mai saraci, ci si lipsiti de spiritualitate pur romaneasca, nascuta dintr-un har rar intalnit -
TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ,
care isi serbeaza astazi ziua de nastere.
Personal, asumat, imi declar dragostea fata de intensitatea sa artistica, fata de toata cariera si, mai cu seama, fata de felul in care a urzit umorul, ducandu-l acolo unde merita.
Da, o iubesc si o voi iubi mereu pe doamna TAMARA!
Pentru toate motivele din lume sau poate pentru unul singur - naturalete. Actrita de farmec, doamna TAMARA m-a cucerit ireversibil si prin vocea sa.
 Cu suflet de roman adevarat, cu radacini basarabene, TAMARA BUCIUCEANU este o colectie intreaga de caractere, de ras si plans, de masti ale unei forme de arta pentru care si-a daruit viata.
Nu stiu cat voi mai putea sa-i spun
"LA MULTI ANI!",
simtindu-i prezenta, in schimb eternitatea o va pastra in manualele sufletului meu si, cu riscul unei mult prea subiective aprecieri, si in dictionarul vesniciei teatrului si filmului romanesc, drept cel mai mare si mai puternic fenomen artistic.
Cred cu ardoare ca s-ar putea decreta o zi cu insemnatate nationala.
Pana si "Super Luna" de astazi va straluci mai tare...
LA MULTI ANI, DOAMNA TAMARA!"
Paul Surugiu - FUEGO
 
Copyright © 2012. Fuego - Paul Surugiu - un cantec, un destin... - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template