Postari recente

FUEGO: "Mă bucur de lucrurile banale ale vieţii..."


FUEGO: "Cred că va fi o poveste ce merge mai departe.."

Fuego porneşte din nou la colindat prin ţară cu tradiţionalul său turneu de Crăciun, începând cu 7 decembrie. Deşi are un program foarte încărcat, cu 16 spectacole a câte două ore de muzică live, artistul nu se plânge şi spune că reuşeşte să îmbine muzica cu odihna, astfel încât să aibă timp şi pentru bucuriile sale mărunte: cititul unei cărţi, vizionatul unui film sau al unui documentar.
"Click!" a stat de vorbă cu Fuego, în exclusivitate, şi vă dezvăluie lucruri mai puţin cunoscute despre artistul a cărui piesă - "Împodobeşte, mamă, bradul!" (titlul original este "Seara de Crăciun") a intrat în folclorul clasic românesc. 
Click!: Ce mai faci? Cu ce ne mai surprinzi acum, la sfârşit de an?
Fuego: Nu ştiu cât mai este de surprinzător, dar, ca de fiecare dată, la finalul anului, eu colind. Aşa cum îmi place mie. Cu emoţie, cu stări care fac oamenii să intre mai repede în farmecul sărbătorilor de iarnă. Dar să ştiţi că niciodată nu mi-am făcut vreun scop anume din a impresiona pe cineva. Nu am făcut decât să cânt, să iau în calcul aşteptările pe care le au oamenii ce mă admiră, de la mine şi să fac în aşa fel, încât apariţiile mele, munca mea să nu-i dezamăgească. E firesc ca pentru ei şi pentru toţi cei ce aleg să vină să mă vadă la spectacole toată luna decembrie, cât străbat ţara, să am surprize. Anul acesta, pe lângă piese în premieră, vin cu un decor unic, o bijuterie artistică, cu un concept realizat în exclusivitate pentru mine, cu vestimentaţii marca Doina Levintza, inspirate toate din motivele tradiţionale ale satului românesc autentic.

Click!: E cert că a devenit o tradiţie să colinzi. Tot acum vei lansa şi un nou album, ce cuprinde partea a doua a celebrului hit "Împodobeşte, mamă, bradul!". Despre ce e vorba? Spune-ne mai multe despre continuarea celebrului hit!
Fuego: "Împodobeşte, mamă, bradul!", iubit şi contestat în acelaşi timp, este, după cum am mai afirmat recent, un cântec pe care aceiași oameni l-au făcut celebru. A fost şi este ascultat, vizionat, îndrăgit, comentat şi cerut. L-am cântat de atât de multe ori, încât, deşi e compoziţia mea, aş renunţa la el. Numai că nu prea reuşesc. Inclusiv atunci când am ales să nu-l interpretez în turnee, din sală, a răsunat din nou refrenul. Dar eu am lansat peste 100 de cântece de Crăciun, iar anul acesta lansez un nou album, ce poartă exact titlul turneului - "Crăciunu' nostru-i românesc". Într-adevăr, albumul vine şi el, la rândul său, cu mai multe premiere. Avem piese de sărbătoare, poveşti de iarnă, istorii de dragoste cu mirajul ninsorilor alături, cântece cu şi pentru România, dar şi această baladă a bradului. În joacă, i-am zis că este o continuare. De fapt, vorbim despre un text sensibil, real, cu inspiraţie, dur, despre ce înseamnă pomul de Crăciun. Semnatarul este poetul George Stanca. Cred că va fi o poveste ce merge mai departe. Şi aşa toată lumea asociază sărbătoarea cu bradul, mai nou şi cu bradul meu împodobit, aşa că mi-am zis să-i acordăm şi bradului ceva atenţie şi să-l punem în prim-plan, cântându-i rolul.

Click!: Turneul începe pe 7 decembrie şi se încheie pe 22 decembrie. În fiecare zi eşti în alt oraş. Nu îţi e greu?
Fuego: Atunci când alegi, voluntar, să faci ceva, nu ţi-e greu. Îmi place ce fac, sunt fericit să mă reîntâlnesc cu oamenii mei dragi în oraşele în care poposesc. Deja a devenit o rutină frumoasă. Sincer, aştept cu nerăbdare luna decembrie. Nu mai simt oboseala, nu mai contează că trebuie să mă menţin, pentru că am două ore live pe care trebuie să le susţin, atunci când văd bucuria de pe chipul celor ce aplaudă, pe lumină difuză, în sală. Fără exagerări, fără patetism, cânt pentru oameni! Iar atunci când pui asta în prim-plan, nu ai greutăţi,
nu mai simţi oboseala.

Click!: Multă lume a crezut că eşti fiul Irinei Loghin.
Ce a spus mama ta despre acest lucru?
Fuego: Într-adevăr, după ce am lansat proiectul "Mama şi fiul", multă lume m-a perceput ca fiind fiul doamnei Irina Loghin. M-a onorat comparaţia, pentru că a fost asemenea unui pariu câştigat. Înseamnă că am reuşit să fim atât de autentici, încât oamenii au văzut în noi, şi în realitate, ceea ce cântam în piesele noastre.
După cum am mai spus, eu sunt copilul cu mai multe mame.
Dar una singură este cea care m-a format, care mi-a oferit totul şi care mi-e în continuare sprijin în momentele grele. Mama mea este fericită să ştie că sunt iubit părinteşte de atât de multe persoane, iar alăturarea părintească lângă Irina Loghin a făcut-o fericită. Iar eu, personal, ca fiu prin alianţă, am învăţat o mulţime de lucruri de la Irina Loghin. Dar poate cele mai importante sunt simţul măsurii, doza de respect în plus faţă de public şi dragostea faţă de cântecul autentic românesc.

Click!: În copilărie ai vrut să te faci preot, dar ai renunţat la Teologie pentru muzică. Regreţi?
Fuego: Nu am regrete. În general, mi-am asumat deciziile pe care le-am luat în viaţă, fie că au fost sau nu luate sub semnul impulsului. Muzica a fost mereu viaţa mea, iar când am luat hotărârea să merg pe acest drum, am făcut-o cu tot sufletul. Am ales ce am considerat de cuviinţă potrivit pentru mine, şi ştiu că de-ar fi să reiau totul de la capăt, indiferent de cât de greu ar fi, aş face aceleaşi lucruri, fără să-mi pese.

Click!: Ce năzbâtii făceai în copilărie?
Fuego: Copilăria mi-a fost fericită. Năzbâtiile erau fireşti, veneau de la sine, dar niciodată cu repercursiuni majore. Mi-amintesc un lucru amuzant de atunci. Nu-mi prea plăcea, de sărbători, să împodobesc bradul cu mama, pentru că preferam să cânt colinde cu prietenii mei. Cert este că, indiferent dacă facem sau nu năzbâtii, dacă suntem sau nu exemplari, copilăria este locul în care ne întoarcem mereu pentru a ne simţi liberi, pentru a fi aşa cum niciodată nu vom mai fi, cu vise-n buzunar şi o dragoste inocentă de viaţă cum numai atunci se poate simţi. De asta trebuie să ne păstrăm copilăria!

 Click!: De-a lungul timpului, mai multe persoane din showbiz, dar nu numai, au făcut glume pe seama ta. Te-a deranjat acest lucru?

Fuego: Nu sunt om senzaţional şi nu dau curs senzaţionalului din dorinţa inutilă de a face spectacol fără fundament artistic. Consider că fiecare vorbeşte cel mai bine prin munca sa, iar dacă la unii se potriveşte să fie artă, ea va vorbi despre ei. Acea artă pe care doar publicul o poate judeca. Sunt un om cumpătat şi am capacitatea de a distinge umorul, atunci când el este făcut cu bună măsură, fără dorinţa de a epata în vreun fel.

Click!: Unii spun că glumiţele pe seama ta te-au adus şi mai mult în atenţia publicului. Tu ce crezi?
Fuego: Ştiu sigur un lucru. Nu poţi fi întotdeauna pe placul tuturor şi ar fi absurd să-ţi doreşti asta. Ştiu doar că am muncit mult şi o fac în continuare cu dragoste pentru cei ce mă ascultă şi an de an, vin la sala de spectacol pentru a primi din ce le dăruiesc. Spre disperarea celor ce au fost puşi pe glume, într-adevăr, notorietatea cântecului de Crăciun cu bradul a făcut să crească vizualizările şi toţi să-l cunoască. Dar peste toate, eu am ieşit în faţa publicului cu ce fac, cu muzica mea, cu arta, pe care eu o consider cea mai bună formă de promovare. În fond, dacă nimic nu ai a spune, publicul te uită, nu? 
Click!: Care este reţeta succesului tău?
Fuego: Nu am o reţetă stabilită şi nici nu cred că este oportun să urmezi nişte căi pentru a ajunge în inima celor ce te urmăresc. Ştiu doar un singur lucru. Că trebuie să fiu performant, că trebuie să dăruiesc dacă vreau să primesc. Fac ce-mi place, iar atunci când eşti sincer, oamenii simt asta şi-ţi acordă încrederea lor în timp. O încredere pe care nu trebuie să le-o înşeli.

Click!: Ştiu că iarna este anotimpul tău preferat. De ce? Tu eşti născut în plină vară.
Fuego: Anotimpul acesta m-a răsfăţat mereu. De mic, de când cădeam printre fulgi, imaginându-mi că prind stelele, ori când mama îmi oferea parfumul tradiţiilor culinare, făcând ca lumea să răsune a sărbătoare, până acum, mare fiind, când am onoarea de a cânta colinde şi cântece de Crăciun. Cred, de cele mai multe ori, că iarna se bucură împreună cu noi!

Click!: Ai pierdut două persoane dragi, bunica şi tatăl tău. Le mai simţi lipsa?
Fuego: Atunci când oameni care sunt legaţi de tine pentru toată viaţa dispar, e clar că ceva se rupe. Am trecut, firesc de altfel, peste momentele pierderii lor, dar îi simt aproape de mine şi le păstrez intactă memoria. Îi port cu mine în suflet. Cu atât mai mult acum, de sărbători, când mi-aş dori să-i am alături. Ştiu doar că aceste lucruri inevitabile, chiar dacă ne răpesc prezenţa cuiva, nu reuşesc să ne răpească amintirile şi dragostea. Iar dragostea mea e nespusă pentru tatăl şi bunica mea, care au pus umărul la formarea mea de azi.

Click!: Ce superstiţii ai?
Fuego: Nu cred în superstiţii, în schimb cred în puterea deciziilor noastre, a emoţiilor pe care ni le impunem, căci toate trec prin subconştient. Am tot felul de obiceiuri, dar nu la nivel de superstiţie. Spre exemplu, trag cu ochiul de după cortină înainte de spectacole pentru a lua pulsul sălii. În felul acesta scap de emoţii, pentru că oricât ar fi rutina de instalată în meserie, pentru un artist, emoţiile există întotdeauna. 
Click!: Care sunt tabieturile tale?
Fuego: Sunt un perfecţionist. Defectul profesional, probabil. Cert este că îmi plac lucrurile bine făcute, cu simţ de răspundere, fără să fie ulterior nevoie să intervii. Sunt tipicar şi îmi place să despic, cu minuţiozitate, firul în patru. Iar acum, mai nou, de când cu Facebook-ul, a devenit un tabiet de vreo trei luni să mă trezesc dimineaţa şi să mă culc seara, scriindu-le prietenilor mei de acolo. Da, şocant, sunt ultimul artist contaminat cu acest virus frumos. Cert este că îmi doresc să am oamenii ce mă iubesc alături, pe Fuego Music Official.

Click!: Mi-a şoptit cineva că ai talente culinare. Ce îţi place să găteşti cel mai mult? Dar să mănânci? Eşti un gurmand?
Fuego: Sunt un gurmand prin excelenţă. Şi cum gastronomia e şi ea o artă, iar eu sunt artist, ne avem pe bune. Gătesc de fiecare dată când am timp, pentru că mă relaxează. Orice. Preparatele mele preferate, de cele mai dese ori. Cele româneşti, din Ardeal. Nu pot aprecia cu exactitate dacă am sau nu talente, în schimb îmi place şi o fac cu simţ de răspundere. Iar ca preparate preferate, deşi am mâncat specialităţi din mai toate bucătăriile lumii, care-mi plac şi care rafinează până la sublim gastronomia, rămân fidel cartofilor prăjiţi.

Click!: Eşti mereu plecat în ţară sau la Chişinău. Câte zile pe an stai acasă?
Fuego: Suficient cât să-mi reîncarc bateriile. Să mă bucur de lucrurile banale, de căldura căminului meu, de bucuriile mele mărunte, cum ar fi cititul unei cărţi, vizionatul unui film sau al unui documentar. Eu sunt împăcat cu plecările dese. Am ales să fac asta şi nu mă plâng. Reuşesc să îmbin munca cu odihna suficient de bine, cât să am şi inspiraţie să compun, să fiu liniştit, să fiu împăcat cu mine în permanenta neîmpăcare a lumii din jurul nostru.

Click!: Se apropie sărbătorile.
Unde şi cu cine le petreci?
Fuego: După o lună plină, sărbătorile vin la mine cu linişte. O linişte care-mi oferă inspiraţie şi care-mi aduce oamenii apropiaţi alături, familie şi prieteni adevăraţi. Cei care mă fac să rămân cu picioarele pe pământ şi mă sprijină necondiţionat în toate deciziile pe care le iau. Tocmai de asta, prin intermediul vostru, urez publicului meu an nou fericit, căci el este cel care m-a adus aici, care mi-a oferit forţă şi care m-a ţinut peste 20 de ani pe scenă.
Iar mulţumirile concrete se regăsesc în muzica mea, cu speranţa de departe, de prin vânturi şi gânduri, că atunci când veţi asculta poveştile, veţi face Crăciunul românesc acasă.
Să avem Crăciun luminat, de Rai colindat!
Tatiana Solomon
Sursa: "Click" , 30 noiembrie 2014

Balul de caritate "Lumina Inimilor"


Fuego - invitat al Balului de caritate organizat de
"Rotary Varana" Focşani

FUEGO: "De la ea am învăţat cum să fii acolo,
când cei din jur au nevoie de tine..."

"Dragii mei,

V-am povestit întotdeauna despre oamenii frumoşi care-mi sunt alături, sprijinindu-mă, fiindu-mi suport, arătându-mi astfel că-mi pot găsi liniştea în prietenia şi în încrederea pe care mi-o acordă.
Una dintre aceste persoane este
ELENA STOICA.
De nădejde, mă impresionează în fiecare zi cu toată stăpânirea sa de sine, cu implicarea şi devotamentul pe care le aşază în tot ce întreprinde. Şi credeţi-mă, întreprinde multe, nefiind niciodată obosită.
Şi impresionează cu promptitudinea de care face dovadă atunci când cineva are nevoie de ajutorul ei.
Elena este un caracter puternic, un om dedicat prieteniei, care face tot ce-i stă în putinţă atunci când crede
cu ardoare în ceva.
 Mi-e exemplu şi îi mulţumesc
pentru tot suportul, pentru poveţe,
pentru camaraderie!
E mai mult decât o simplă prietenă.
Este omul de la care am învăţat cum e sa fii cumpătat, cum să dai frâu simţirii şi, peste toate, cum să fii acolo atunci când cei din jurul tău au nevoie de tine.
Elena iubeşte şi susţine arta, o promovează, găsind alinare şi linişte în mirările acesteia.
De mine e alături de multă vreme, fiind principalul sponsor al tuturor proiectelor pe care le-am întreprins, făcând-o dezinteresat, fără dorinţa de a epata.
Chiar şi în turneul pe care urmează să-l realizez în luna decembrie -
"Craciunu' nostru-i românesc!".
Recent, în cadrul galelor "Familia Favorit", alături de care a fost în momente esenţiale, i-am oferit, simbolic, un Trofeu de excelenţă, tocmai că pentru ea arta e limbaj universal.
Poate de asta revin cu atâta plăcere în zona Vrancei.
Pentru prietenia aceasta frumoasă.
Curând, la sfârşitul lunii, voi participa la un eveniment organizat de către Elena, împreună cu "Rotary Varana" Focşani, al cărui preşedinte este, unde voi cânta pentru a dărui speranţă, pentru o cauză nobilă, aceea că implicându-ne, împreună, în fapte ce-i ajută pe alţii, putem face minuni la propriu.
De altfel, eu sunt şi unul dintre
"Prietenii Bunăvoinţei Rotary"
şi sunt onorat pentru asta.
Aşadar, pe 29 noiembrie, îi aştept pe toţi cei care vor să aprindă lumini pentru inimi, într-o seară de neuitat, la Focşani, la Balul de Caritate Rotary -
"LUMINA INIMILOR".
Mulţumirile nu încap în câteva rânduri. Ele se simt şi se transmit, culmea, tot prin cântec. Aşa-mi stă mie cel mai bine.
Şi pentru că asemăn tot ce primesc zilnic, de la Elena Stoica, manager general al Societăţii "Proxima Moda", cu lecţiile venite ca nişte sfaturi părinteşti, îi dedic piesa "Iubesc o singură femeie"..."
Paul Surugiu - FUEGO

FUEGO: "Ţară frumoasă, revin la tine!"


FUEGO: "Ştiu că mă aşteptaţi în poezia iernii. Reîntâlnirea cu voi mă responsabilizează..."

"Dragii mei,

Încep deja să simt mirosul iernii pe-afară.
E unul dintre acele sentimente în care ai impresia că trăieşti o stare pe care-ai mai simţit-o cândva, doar că acum percepi cu altă viziune totul. E ca şi cum, în fiecare an, povestea se schimbă, personajele, acţiunea şi locurile rămânând intacte.
Aşa se întâmplă şi cu ale mele concerte de sărbători. Povestea e alta, cântecele noi desăvârşesc starea, surprizele le am în tolba de daruri, ninsorile de versuri şi ritmuri stau să cadă, dar sentimentele de bucurie rămân aceleaşi.
Turneul meu de iarnă este gata să înceapă şi am auzit că abia aşteptaţi să ne dăm mâna într-o horă de Carpaţi a muzicii, povestind, cu muzică de suflet, despre cele mai frumoase momente de Crăciun, petrecute şi împărtăşite acasă.
  
  
 Să ştiţi că avem un spectacol special, de acasă, pentru o sărbătoare pur românească.
Am înţeles că între tot ce înseamnă Crăciun, între noi, românii şi univers, se stabileşte o legătură, o complicitate. Şi-am crezut tot timpul că al nostru Crăciun e pur românesc.
Astăzi, şi-a mai pierdut din farmec.
Au apărut steluţele încă de pe acum, tradiţiile s-au perimat şi colindătorii au dispărut.
Dar turneele mele de sărbători au un farmec aparte.
Vin la pachet cu o bucurie nespusă. Practic, eu sărbătoresc Crăciunul înainte ca acesta să vină efectiv. Nu ştiu, spiritul poveştilor, colindele, reacţia oamenilor, toate mă determină ca an de an, să pornesc din nou la drum.
Mă bucur că o pot face, având deja vreo 10 ani de tradiţie, pe care îi vom celebra anul acesta, în luna decembrie.
Anul trecut, am adus "Lumina unui Crăciun", împreună cu Orchestra de Cameră condusă de concert-maestrul Mădălin Sandu, de la Filarmonica din Piteşti. Ajunul vi l-am pregătit mai devreme, dar pentru noi a fost o onoare să vă vedem în număr atât de mare, în cele 20 de oraşe în care am poposit.
 Anul acesta pornim iar la drum. De pe 7 decembrie.
Cu un Crăciun autentic. 100% românesc.
După cum la fel de bine ştiţi, aşa de mult îmi place să vă colind, încât aş porni chiar acum, numai pentru a reuşi să ajung în toate oraşele.
De ani de zile, am încercat să alternăm, în aşa fel încât toate zonele să fie acoperite, pentru că timpul este foarte scurt.
În unele locuri intervin situaţii ce ţin de plan organizatoric, agenţia de impresariat nu a găsit forma ideală sau au fost alese, în schimb, oraşe noi, în care nu am ajuns de multă vreme.
Cert este că pe viitor voi ajunge să vă colind, cu toată dragostea, în toată România. 
Oricum, eu sper să reuşiţi să veniţi în locurile apropiate. De nu, vă invit să ascultaţi colindele, la gura sobei, cu o cană de ceai sau de vin fiert, trăind fiecare emoţie a Crăciunului românesc. 
 Suntem în ample pregătiri pentru turneul în care vom povesti cât de români trebuie să fim, aducându-ne aminte de ce sărbătorile au farmec şi
mister de cântec românesc.
Credeţi-mă că an de an, este o emoţie ce se dublează.
Reîntâlnirea cu voi, la Crăciun, sărbătoarea mea de suflet, mă responsabilizează.
Tocmai de asta, acum am surprize noi, decoruri şi costume spectaculoase, piese noi şi vechi, dar, mai ales... aceeaşi dragoste, dublată.
Împreună ne vom da seama cum e să avem un Crăciun românesc, la căldură,
cu cei dragi alături.
Am realizat şi un album nou-nouţ, pe care-l vom lansa cu acest prilej.
Este un material ce-adună poveşti de tot soiul, bucurii de Crăciun şi lumini pe care iarna le transpune în cântec.
 Două ore sunt prea puţine pentru a vă dărui tot ce mi-am propus. După 8 albume de colinde avem material, iar cel nou are câteva partituri de care
sigur vă veţi îndrăgosti.
Deşi e brand şi toată lumea se raportează la "Împodobește, mamă, bradul!", cred că şi anul acesta, spre disperarea multora, vom fredona refrenul. Nu de alta, dar cred că glumele trebuie să continue! 
N-am cum să-l schimb şi nici să nu-l cânt. Numai că acum, în exclusivitate vă spun, vin cu partea a doua. Tot un imn de ţinut minte.
Vom redescoperi cum arată Crăciunul românesc şi ne vom bucura de sentimente fireşti, îmbrăcate în veşmânt de muzică şi poezie.
Aşadar, cu sufletul deschis, vă aştept să celebrăm iarna aşa cum ne stă nouă
cel mai bine - cântând.
Îmi place ce fac, sunt fericit să mă reîntâlnesc cu oamenii mei dragi, în oraşele în care poposesc. Deja a devenit o rutină frumoasă.
Sincer, aştept cu nerăbdare luna decembrie. Să vă văd pe voi, pentru că ştiu că mă aşteptaţi în poezia iernii.
Vin spre voi, nu mă rataţi prin ţară!
Eu nu mă imaginez altfel decât cu voi. Opinia voastră, în cele đin urmă este esenţială, asta pentru că, noi, artiştii, putem strânge laude, premii, orice, dar dacă nu avem votul aplauzelor, al gândului bun şi al susţinerii voastre,
toată munca e în van.
 Vă aştept la spectacole!"
Paul Surugiu - FUEGO

29 noiembrie 2014 - FUEGO la Sala Palatului


FUEGO - invitat al spectacolului-eveniment
"NĂSCUŢI ÎN LIMBA ROMÂNĂ"

Sâmbătă, 29 noiembrie a.c., cu începere de la ora 19.00, Sala Palatului va găzdui un eveniment realizat în colaborare de: Guvernul României, Primăria Municipiului Bucureşti şi TVR, sub genericul
"Născuţi în limba română",
în cadrul căruia este invitat şi FUEGO.
Spectacolul va fi transmis în direct - pe TVR Moldova şi TVR Internaţional, iar înregistrarea acestuia o veţi putea urmări de Ziua Naţională a României, luni,
1 Decembrie, de la ora 13.00, pe TVR 1.
 "Evenimentul s-a născut din iubire, din respect pentru trecut, pentru valorile autentice.
Spectacolul stă sub semnul mai multor evenimente pe care românii de pretutindeni le întâmpină an de an, cu preţuire: pe 30 noiembrie, creştin-ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, iar pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, sărbătorim 96 de ani de la
Marea Unire din 1918.
Şi, nu în ultimul rând, marcăm 80 de ani de la naşterea poetului Grigore Vieru.
Vom pătrunde în lumea muzicii şi a poeziei, acompaniaţi de versurile poetului, al cărui crez i-a rămas încrustat în inimă
până la moarte:
"Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos,
eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul".
De Ziua Românilor de Pretutindeni şi Ziua Naţională a României, artiştii Dida Drăgan, Ana Cebotari, Nina Crulicovschi, Ninela Caranfil, Vasile Şeicaru, Eugen Doga, Vasile Iovu, Fuego, Cătălin Josan, Mihai Ciobanu, Anişoara Puică, Doina Sulac, Nicolae Botgros şi Orchestra "Lăutarii", Aldea - Teodorovici Orchestra, Vali Boghian & Band, Formaţia Akord vă invită la sărbătoarea tuturor celor
născuţi în limba română."
Sursă: TVR

FUEGO - apariţii televizate


În aceste zile de sărbătoare, FUEGO vă dă întâlnire, prin intermediul micului ecran, după cum urmează:

 - duminică, 30 noiembrie a.c., ora 21.00, Favorit TV - emisiunea "Familia Favorit" (ediţie specială, cu invitaţi de marcă: Sava Negrean Brudaşcu, Maria Butaciu,
Marius Ciprian Pop şi alţii);

- luni, 1 Decembrie a.c., ora 13.00, TVR 1 - spectacol-eveniment:
"Născuţi în limba română" (înregistrare); 

- luni, 1 Decembrie a.c., ora 17.10, TVR 1 - emisiunea "Se zice că..."
(alături de Irina Loghin).
Vizionare plăcută!

23 noiembrie 2014 - FUEGO la Favorit TV


FUEGO: "Paula e un spirit înalt şi modest..."


"Dragii mei,
E minunat să poţi comunica artistic cu cei care au aceeaşi dorinţă de a fi impecabili în faţa publicului lor.
M-am bucurat să adaug recent, tuturor aprecierilor
pe care le aveam până acum despre
PAULA SELING,
altele noi, fiind o profesionistă desăvârşită şi o perfecţionistă cum nu prea mai întâlneşti printre colegii din breasla noastră.
Jucându-ne, am fredonat împreună, printre amintiri şi vorbe frumoase, câteva note din colinda cunoscută de toată lumea, "Colindăm, colindăm, iarna!", pe care o avem amândoi în repertoriu.
Paula e un spirit înalt şi modest, pe care ţi-e mai mare dragul să-l ai aproape.
O puteţi vedea duminică, de la ora 20.00, la emisiunea mea, pe Favorit TV,
unde îi voi oferi trofeul
"Artă pentru eternitate".
Ni se vor alătura prieteni vechi, precum:
Alin Oprea şi Talisman,
Florin Vasilică şi grupul "Teleorman"."
Paul Surugiu - FUEGO
18 noiembrie 2014

FUEGO şi DOINA LEVINTZA - o colaborare de succes


FUEGO: "Cu ajutorul ei am înţeles că trebuie să îndrăznesc..."

"În ani, am învăţat cum să evoluez. Matematic, mi-am zis că trebuie să încerc să urc, să fiu profesionist, să pot ajunge la nivelul în care mă poate judeca doar publicul pentru ceea ce fac.
Nu am fost niciodată un împătimit al modei, în schimb am considerat mereu că trebuie să mă prezint impecabil în faţa celor care vin să mă vadă.
Muzica mea impune o astfel de atitudine şi, poate de asta, am ales mereu să fiu clasic, poate banal, dar elegant.
De doi ani, cu bucurie, am descoperit că trebuie să trec
la alt nivel.
O onoare pentru mine, doamna
DOINA LEVINTZA,
poate cel mai important artist din zona de creaţie vestimentară din România, este cea care s-a ocupat şi se ocupă în continuare de ţinutele mele vestimentare.
Mă sfătuieşte, naşte concepte pentru haine de scenă şi, mai presus de toate, mă scoate din zona de confort.
Cu ajutorul ei am înţeles că trebuie să îndrăznesc, să port culori, să fiu spectaculos, în aceeaşi măsură în care apariţia mea denotă decenţă şi eleganţă.
Şi în această iarnă e alături de mine. În aceeaşi manieră inedită.
Pentru că vorbim de un Crăciun românesc, Doina Levintza transpune satul, tradiţia şi valorile sale în costumele mele, realizând piese unice, care vor reprezenta o surpriză pentru toţi.
O artistă. Asta este Doina Levintza. Cariera vorbeşte despre ea şi... cred eu că e acel spirit care naşte, în orice moment, artă reală.
A fost o provocare pentru amândoi. Pentru mine e şi o responsabilitate, dar sunt bucuros că relaţia noastră s-a transformat într-o prietenie profesională cu bătaie lungă. Şi-i mulţumesc pentru tot.
Jos pălăria,
DOINA LEVINTZA!"
Paul Surugiu - FUEGO
17 noiembrie 2014

FUEGO - combinaţie surprinzătoare...


Uite ce frumoasă din showbiz i-a spus "DA!"

Credeai că ai văzut totul legat de Fuego?
Ei bine, iată că acum surprinde din nou, cu o colaborare unică.
Cunoscut pentru duetele sale cu nume importante ale scenei româneşti şi basarabene, de la Irina Loghin, Mirabela Dauer, Zenaida Julea, Nelly Ciobanu sau Nico, Paul Surugiu surprinde acum cu un duet inedit, la care nimeni nu se aştepta.
Este vorba despre o artistă iubită în toată lumea,
după cele două participări cu succes la "Eurovision",
PAULA SELING.
 Cunoscuţi amândoi pentru faptul că interpretează cu sensibilitate, transmiţând emoţie prin glasul lor cald, colinde şi piese de Crăciun, Paul și Paula au interpretat împreună, într-un moment de colecţie, piesa pe care o au amândoi în repertoriu -
"Colindăm, colindăm, iarna!"
Şi nu oriunde, ci în cadrul emisiunii moderate de către Fuego.
Apariţia unică o puteţi urmări duminică seara, începând cu ora 20.00, pe Favorit TV, când Fuego îi va oferi Paulei un trofeu de excelenţă pentru toată activitatea sa.
Cei doi se cunosc de mult timp, încă de pe vremea în care amândoi băteau la porţile celebrităţii, fiind elevii maestrului Petre Găluşanu.
Ambii lansează acum două albume unice. Paula Seling împreună cu Marius Ciprian Pop. Iar Fuego editează pentru publicul său, cel de al nouălea album de colinde şi cântece de Crăciun din cariera sa, o colecţie de cântece care nu vor fi uitate prea uşor, în care vorbeşte prin muzică despre dragoste, despre frigul din sufletele de iarnă, despre bucuria de a reveni acasă, despre mesele de sărbătoare îmbelşugate, culminând toate cu autenticitatea pe care doar noi, românii,
o putem simţi de Crăciun.
Albumul său va fi lansat în cadrul turneului de iarnă -
"Crăciunu' nostru-i românesc",
al cărui partener media este "Libertatea".
Sursa: "Libertatea"
18 noiembrie 2014

Pentru a parcurge integral articolul, accesaţi:

"Basarabia l-a înfiat cu tot cu cântecele sale..."


FUEGO şi Acad. NICOLAE DABIJA
- invitaţi la "Ziua oraşului Cimişlia",
28 august 2014


Motto:
"Lumina zilei către apus
ca o frunză tremură-n vânt.
Am prea multe de spus
şi – nici un cuvânt."
Nicolae DABIJA
 "FUEGO - cel mai mare artist al românilor de pretutindeni...
Este prezent peste tot unde
se cântă româneşte..."
 "Îmbrăţişându-l pe Vieru, Fuego a îmbrăţişat Basarabia, cea care, după plecarea poetului la stele, l-a înfiat, la rându-i, cu tot cu cântecele sale, în care ea îşi regăseşte tot mai mult sufletul, cu toată largheţea şi plinătatea,
aşa cum i l-a dăruit Dumnezeu.
 Cântecele lui Fuego, pe versurile lui Vieru, lasă pe chipul ei o dâră luminoasă
ca o lacrimă de copil."
Acad. Nicolae DABIJA
  
"NICOLAE DABIJA - unul dintre marii poeţi pe care i-a dăruit
neamul nostru românesc...
Un poet pe care eu îl iubesc şi-l apreciez atât de mult...
 Oriunde ne-am afla, ducem mai departe cântecul nostru românesc, cântecul nostru adevărat, în graiul dulce...
 E important să fim buni români şi să trăim frumos în această ţară
binecuvântată de Dumnezeu.."
Paul Surugiu - FUEGO

Fuego's Blog
1 noiembrie 2014
Accesaţi şi:
Respiraţie, Cântec şi Dor

un manunchi de versuri si trairi intense...

16 noiembrie 2014 - FUEGO la Favorit TV

FUEGO: "Este o prietenă de cântec, o colegă,
un om frumos, un reper, o forţă..."

Accesaţi:

"Am retrăit recent amintiri de poveste din trecut, revăzând cu bucurie,
o legendă a muzicii uşoare.
Dar pe lângă imensitatea talentului său, despre care aş putea vorbi până mâine,
Monica Anghel
e o prietenă de cântec, o colegă de nădejde şi un om frumos,
pe care n-ai cum să-l uiţi.


Ne ştim de mult timp. Din timpul în care studiam de zor, cu foc şi patos, teatrul.
Drumul meu a fost legat de ea, iar începuturile noastre au puncte comune.
Ulterior, fiecare ne-am văzut de carieră.
Pot spune că Monica e una dintre acele persoane faine faţă de care am un respect nespus şi apreciere suficientă să-mi ajungă pentru totdeauna.
Românii nu au cum să uite momentul în care Monica Anghel câştiga "Cerbul de Aur", în 1996. Sau prezenţa memorabilă de la "Eurovision", din 2002.
Pentru mine, Monica Anghel este un reper din punct de vedere muzical, o forţă, o putere ce te captivează de la primul sunet şi poate una dintre cele mai depline artiste ale generaţiei noastre.

Ne puteţi vedea împreună, depănând imagini de trecut, duminică seară, de la ora 20.00, la emisiunea mea,
"Familia Favorit",
la Favorit TV.
Îl vom rememora şi pe marele
Cornel Fugaru,
trăind emoţia
Mirelei Fugaru,
care ni se alătură. Şi ea un spirit înalt.
Nu rataţi o ediţie demnă de înrămat!"
Paul Surugiu - FUEGO
11 noiembrie 2014

FUEGO: "Pentru mine, este simbolul copilăriei..."


FUEGO: "Sunt privilegiat că mă mai pot bucura de o astfel de comoară..."

"Dragi prieteni,
E minunat să ai parte, în continuare, de alinarea vocii şi înţelepciunii ce vine din partea bunicii tale.
Sunt unul dintre privilegiaţii care se mai pot bucura de o astfel de comoară. De grija şi sfaturile celei care, străbătând ani cu greutăţi, a ajuns acum în vremea în care fericirea vine din împlinirea celor pe care i-a crescut şi i-a îndrumat.
Astăzi este ziua bunicii mele.
Bubulina, cum îi spun eu, de dimineaţă, când am sunat-o, mi-a spus că viaţa ei, până acum şi de acum înainte, a fost şi va fi ca un buchet de flori de toamnă. Unele fire s-au ofilit, altele au înflorit, dar e bucuroasă că iernile şi verile nu i-au furat gândurile frumoase, zâmbetul copiilor şi lumina ce vine din partea nepoţilor.
Pentru mine, amintirile cu bunica
sunt încântare.
Om de omenie rară, de-un bun simţ ardelenesc cum nu mai găseşti astăzi, cu spirit dramatic şi veselie pe chip, chiar şi în momentele dificile, Bubulina este, pentru mine, simbolul copilăriei, poveţele adolescenţei, alinarea de acum şi prilejul ideal de a mă reîntoarce în preajma casei şi-a perioadei de început de viaţă.
La mulţi ani!
Mai jos, ea debordând de mândrie că fata ei are un copil şi eu, în faşă,
la câteva luni."
Paul Surugiu - FUEGO
12 noiembrie 2014

FUEGO: "A fost o minune. Acum este un erou..."


 In Memoriam - 4 ani fără
Adrian Păunescu
FUEGO: "Adrian Păunescu salvează o lume,
un suflet, o muzică, o literatură..."

Accesaţi:

"Era 2010. August, 23.
Cald şi singura bucurie era doar reîntâlnirea cu prietenii, căci eu vara nu funcţionez în parametri optimi din cauza caniculei.
Atunci, de ziua mea, am primit în dar o parte din înţelepciunea lumii,
cuprinsă în câteva foi –
"CARTEA CĂRŢILOR",
a lui
ADRIAN PĂUNESCU.
Dar nu era o simplă carte. Era personalizată.
Maestrul mi-a transmis un mesaj pe prima pagină, care m-a onorat, m-a emoţionat,
m-a făcut să plâng.
De ce? Pentru că prima mea apariţie la televiziune a fost în platoul său de la Antena 1, acolo unde m-a încurajat, dându-mi aripi să sper şi unde am avut bucuria de a fi alături de Mirabela, Grigore Vieru şi Gheorghe Zamfir, cântând despre Eminescu.
Adrian Păunescu a fost o minune. Una adevărată. Acum este un erou, un poet de geniu care uimeşte prin versificaţia sa.
Nu e nevoie de o descriere amănunţită din partea mea. Spun doar că mi-ar fi plăcut să colaborăm. O singură piesă am pe versurile sale, uitată, pierdută pe ceva înregistrări de prin 1998-1999.
 Am ştiut tot timpul că poezia are efecte. De oricare. Pentru mine e salvatoare. Iar Adrian Păunescu, cu versurile sale, salvează o lume, un suflet,
o muzică, o literatură.
Mai jos, amintirea mea de preţ din partea lui.
Cartea? De excepţie. Merită să o aveţi în colecţia voastră. Vorbele, emoţionante.
("Pentru Paul Surugiu, în fiinţa cosmică, îmi amintesc să fi găsit acum câţiva ani, suficientă vocaţie la o ANTENĂ. Cu prietenie, Adrian Păunescu / LA MULŢI ANI, COPIL TALENTAT!")."
Paul Surugiu - FUEGO
2014
Accesaţi şi:

2 noiembrie 2014 - FUEGO la Favorit TV


"Familia Favorit"

 

 
Copyright © 2012. Fuego - Paul Surugiu - un cantec, un destin... - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template